Nastiusa Russu

     Cineva spunea :”Femeia provine din coasta bărbatului, nu din picioare ca sa atingă pamîntul, nu din cap pentru a-i fi superioară, ci din el… pentru a-i fi egală.”  De obicei, bărbaţii nu conştientizează faptul că între ei şi femei nu exista nici o difrenţă la nivel intelectual, psihic. Aceştia  susţin ideea de superioritate a lor, dar nu permit femeii sa se manifeste în adevăratul sens al cuvîntului, nu le oferă dreptul la replică pentru că se tem de o eventuală “pierdere a jocului”.  Chiar dacă femeia ar fi superioară bărbatului, niciodată nu l-ar supune, dimpotrivă, ar încerca să-l susţină, să-l încurajeze, să- i spună că e puternic. Orgoliul bărbatesc nu le prmite egalitatea în drepturi, în forţe, în idei, în rezultate.

     Libertatea femeilor, în adevăratul sens al cuvîntului,ar însemna o lume mai bună, mai prosperă, mai dezvoltată, pentru că aceste fiiinţe fine au demonstrat, de nenumărate ori, că sunt foarte capabile şi merită a fi ascultate. Orce ar spune bărbatul femeia este “stăpîna” lui pentru că are curajul să facă lucruri pe care el, curajosul, nu le poate face. De exemplu ea mult mai uşor iartă, pe cînd bărbatul, în linii generale, e mîndru şi “nu-şi poate permite acest lux”.El pune accent mai mult pe raţiune şi nu pe latura afectivă, ceea ce îl face, pe alocuri, mai rece.

     Dacă e să vorbim despre situaţia străbunelor noastre, ele nu-şi cunoşteau drepturile, de aceea li se părea normal să se supună bărbaţilor, să acţioneze aşa cum li se spunea şi nu după dorinţă. Ele pot fi calificate drept eroine pentru că  e greu să trăieşti o viaţă plăcută altcuiva şi nu ţie.

     În ceea ce priveşte femeile de astăzi, ele sunt mai libere să-şi organizeze viaţa, şi chiar de sunt discriminate în unele domenii, luptă pentru drepturile lor, nu se lasă influienţate de bărbaţi.

     Un motiv de susţinere a ideii de egalitate între femeie şi bărbat este munca pe care aceasta o depune pentru realizarea unui scop. Oricît  de complicat n-ar fi, ea dă dovadă de îndrăzneală, de agerime, de entuziasm în ceea ce face.

De ce oanenii recurg la violenţă?

Violenţa este un capitol care mă deranjează de mult timp, nu pentru că m-aş fi ciocni cu “ea”,dar din motiv că în jurul meu văd tot mai puţine familii fericite din cauză că soţii “iubitori” îşi fac soţiile “fericite” cu vreun şut sau “frumoase” cu vreo vînătaie la ochi. Oare nu se poate trăi în pace şi linişte? Oare nu se poate iubi un om fără a-l agresa moral şi fizic? În general oamenii care sunt violenţi pot iubi? Au oare ei Suflet,inimă,măcar ceva bun în ei? Ezit să cred aşa ceva…

Pot să afirm un lucru:sunt foarte mulţi copii care suferă din cauza violenţei în familie. Am mulţi cunoscuţi,prieteni care uneori regretă că au crescut în aşa familii unde violenţa “făcea parte din program” şicare ar fi schimbat multe dacă ar fi putut,dar nu ne alegem noi familia,poate este o pedeapsă sau un destin pe care trebuie să-l trăim şi putem doar să ne creăm familia noastră aşa cum o dorim. Sunt mulţi copii care nu-şi imaginează o viaţă liniştită,fără bătăi,înjurături, asta e normal? La acest capitol pot vorbi la infinit,însă sper că tînăra generaţie să fie dezvoltată nu numai în idei,dar şi în fapte. Totul se poate face fără violenţă!!!!!!!!

Poate nu se mediatizează destul?…………..